Managementul cultivării și al semănării - Partea 1/3


01.02.2017

Agricultura are un aport substanțial în dezvoltarea durabilă a economiei, dar și a societății, nefiind doar suport pentru asigurarea biomasei, sau sectorul care asigură hrana omenirii, ci însăși baza existenței vieții. Cu siguranță, producerea hranei a depins întotdeauna de numeroși factori, însă calitatea solului a rămas în continuare determinantă.
Astăzi, fermierii români exercită un interes major pentru tehnologiile inovative, pentru sistemele de folosință durabilă a terenurilor agricole, care să prevină sau să minimizeze degradarea solului, să restaureze capacitatea sa productivă și procesele vitale ale solurilor degradate.

Pornind de la sintagma „folosește,  îmbunătățeste, restaurează” capacitatea productivă a solului(Lal si Stewart, 1992), Titan Machinery România, împreună cu constructorul american de utilaje agricole CASE IH, vă prezintă o nouă perspectivă a managementului cultivării și al semănării solului, structurată în trei părți, alăturate ilustrațiilor sugestive. Aceasta va avea rolul de a vă face foarte bine înțeles procesul interesant prin care solul agricol al fermei, devine unul performant.

În prima parte vom vorbi despre principiile elementare ale cultivării solului, despre relațiile dintre elementele determinante ale unei cultivări corecte și despre noțiunile de bază prezentate într-o manieră diferită manualelor de studii agronomice autohtone.

AGRICULTURA - DEFINIȚIA CULTIVĂRII
Noțiuni de bază

      Cuvantul „agricultură” provine din limba latină și înseamnă ”lucrarea câmpului”, fiind definită ca ansamblul de operațiuni efectuate pentru a spori fertilitatea solului, în scopul de a produce mărfuri. De asemenea, cuvantul „agronomie” provine din Grecia antică „legea câmpului” și este știința care studiază agricultura.

      Cultivarea solului este complexul de operații mecanice efectuate pentru a construi condiții mai bune pentru plantele aflate în creștere. Accentul principal al cultivării este pus pe îmbunătățirea structurii și porozității solurilor și astfel, pe viața  microbiologică, de degradare a reziduurilor și nutriția plantelor.

      Fertilizarea, irigarea, combaterea buruienilor și a dăunătorilor sunt alte ramuri de bază ale agronomiei care sprijină practicile de lucrare a solului.

      Agricultura a evoluat de la lucrarea solului efectuată manual, la aratul convențional, cultivarea minimă a solului, semănat, agricultura uscată și așa mai departe. O astfel de evoluție nu se termină niciodată.

      În ultimele decenii, practicile de cultivare a solului au continuat să se îmbunătățească. Cercetarea a produs noi tehnologii care protejează umiditatea din sol, în timp ce costurile de exploatare a lucrării acestuia scad.

      Alegerea "corectă" a arăturii  depinde de mai mulți factori, cel mai important fiind textura solului, cultura urmatoare, climă, reziduuri, practicile posibile de control al buruienilor "și suprafața fermei.

UN SISTEM BAZAT PE AGRONOMIE

 

RAPORTUL DINTRE SOL, AER ȘI APĂ

Solul

      Solul este alcătuit din mai multe componente diferite; minerale, materii organice, lichide și gaze.

    Acest raport reprezintă o chestiune vitală, în cazul în care componentele sunt legate prin relații foarte complexe, în acest mediu în care rădăcinile se dezvoltă și se hrănesc.

      Din punct de vedere fizic, solul este compus din mai multe minerale diferite, ce iau naștere prin dezagregarea rocilor de la suprafață.

      Cultivarea solului este practica de gestionare a structurii solului pentru a stabili o relație corectă între particule.

      Starea ideala a solului este, de asemenea, numită fărâmițare.

      Solurile "bune" au proporții "corecte" între particulele minerale, materie organică, porii mai mici sau mai mari (micro și macro porozitate).

      Porozitatea permite înfiltrarea apei și a aerului în sol, care este esențială pentru viața plantelor și a animalelor, inclusiv bacterii, ciuperci și resturi vegetale.

      Acești factori permit fertilitatea fizică a solului.
 

Cultivarea
Cultivarea "corectă" constă în echilibru

      Cultivarea solului este practica de gestionare a structurii solului pentru a stabili o relație corectă între particule și pori.

      Tehnicile de cultivare sunt doar o modalitate de a avea impact asupra proprietății solului, atât fizic cât și chimic. Gestiunea materiei organice, irigarea, rotația culturilor sunt alți factori care influențează chimic și fizic fertilitatea solului.

      Ameliorarea proprietăților fizice, chimice și biologice ale solului devine un factor de natură tehnică: îmbunătățirea sau înrăutățirea condițiilor solurilor sunt legate, de asemenea, de practica de cultivare a solului.

      Practicile de cultivare cu toate acestea, sunt de asemenea determinate de factori economici, cum ar fi costurile de producție, situația economică a producătorului, prețurile materiilor prime, disponibilitatea creditului, echipamentele deja disponibile și factorii structurali cum ar fi mărimea fermelor și distanța dintre terenurile agricole.

      Prin urmare, un echilibru este necesar să fie descoperit pentru că permite unui producător să utilizeze practici de producție sustenabile la un anumit nivel economic.

Cultivarea nu poate adăuga apă la sol, dar poate îmbunătăți textura și regulația de apă.
Evitând băltirea și compactarea se îmbunătățește porozitatea și fărâmițarea solului.

 

CULTIVAREA CONVENȚIONALĂ
Noțiuni de bază

      Grapele cu discuri sunt echipamente foarte flexibile a caror utilizare depinde de culturi și de soluri. Aratul a fost și încă este o bună practică, în conformitate cu anumite condiții (prezența rădăcinoaselor în rotație, dimensiunea fermelor, textura solurilor, printre altele), pentru pregătirea solului pentru plante, ajutând controlul buruienilor și al dăunătorilor în special în absența sau deficitul de substanțe chimice.

      Materia organică este complet încorporată în sol, deși nu este uniformă.

      Aratului este riscant în zonele cu apă și eroziunea eoliană.

      În timp ce aratul distruge complet ierburile prezente pe suprafața solului, de asemenea comasează semințele vechi de iarbă de la suprafață și crește depozitul de semințe ale ierburilor, gata să germineze.

      Aratul, starea fizică a solului este îmbunătățită, dar de regulă avem nevoie de lucrare complementară pentru a obține un pat germinativ propriu-zis, pentru că bolovanii au mărimi diferite. Stratul de compactare se poate forma atunci când se ară mai mulți ani, la aceeași adâncime, de asemenea se poate forma în funcție de textura solului și de greutatea mașinilor.

      În funcție de condițiile agronomice locale, sociale și a situației economice, diferite practici de cultivare primară s-au dezvoltat (pluguri de foraj, disc Ripper, instrumente Combo, plug moulboard și altele).


Grapele cu discuri sunt echipamente foarte flexibile, ale căror utilizare depinde de culturi și de soluri.

 

CULTIVAREA PRIMARĂ

Cultivarea  primară  este baza operațiunilor mecanice de pregatire a solului, creând astfel un mediu favorabil pentru dezvoltarea plantelor. Solul este supus acțiunilor, cum ar fi graparea, brăzdarea, discuri care se mișcă, lift, rolă, etc., toate având rolul de a-l amesteca împreună cu rezidurile, îngrășăminte, gunoi de grajd, îmbunătățind-i astfel structura fizică.
Ceea ce înseamnă că fărâmițarea solului, respectiv starea fizică a acestuia în raport cu ușurința de lucrare a acestuia și accesibilitatea aparitiei răsadurilor și penetrării radacinilor, este crescută, particulele de sol sunt mai structurate și camerele de aer, apă și de radacini sunt restabilite.

Reziduurile și gunoiul de grajd sunt tocate și încorporate în sol începând astfel procesul de putrefacție care formează materia organică, ceea ce este important pentru structura fizică și echilibrul chimic al solului.
Porozitatea ajută rădăcinile să pătrundă în sol, să ia apă și substanțe nutritive și de asemenea ajută răsadurile să iasă mai ușor. Oamenii de stiință de la USDA - Agricultural Research Service(Serviciul de cercetare a agriculturii), au argumentat că definiția este mai complexă. Ei au sugerat că definiția "fărâmițarii solului" să fie revizuită ca "procesul de formare a fărâmițării ". Acest lucru se datorează faptului că fizica, chimia și procesele biologice se combină pentru a lega particulele de sol în agregate mai mari, care creează condițiile corespunzatoare de fărâmițare.

Punctualitatea pentru operațiunile de sol primare depinde de mai mulți factori cum ar fi rotația culturilor,vremea, organizarea muncii, structura fermei.
Cu siguranță, în emisfera nordică cea mai bună perioadă pentru cultivarea primara a solului este sfârșitul verii și toamna, deoarece congelarea în timpul iernii ajută foarte mult la obținerea unei structuri coerente de sol granular. În cazul în care acest lucru nu este posibil, cultivarea primară a terenului în primavară este de asemenea o opțiune, însă rezultatele nu vor fi niciodată atât de bune.

CULTIVAREA SECUNDARĂ

Ca o regulă, starea solului după cultivarea primară este îmbunătățită, dar nu permite plantarea sau semănarea. Solul cu o suprafață aspră împiedică  germinarea corespunzătoare a semințelor și creșterea plantelor, ceea ce duce în cele din urmă la potențiale pierderi.
Bulgării mari de pământ pot cauza sărirea secțiunii unității de plantare a semănătorii. Acest lucru este o provocare de a controla adâncimea de samănat și de a menține precizia de plasare a semințelor pentru o spațiere uniformă a plantelor. Bulgării mari pot lăsa de asemenea găuri, ceea ce poate duce la încetinirea, germinarea semințelor inegale.

Diferențele înălțimilor de sol de pe suprafața agricolă sunt consecința nivelurilor de variabilitate termică și umezeală. Astfel, este necesară netezirea solului, spargerea bulgărilor și umiformizarea suprafeței agricole. Aceste operațiuni dispersează de asemenea umiditatea solului, echilibrându-l. În ansamblu, aceasta activitate este denumită prepararea și finisarea patului de semințe.
Pregătirea corespunzătoare a patului de seminte oferă, de asemenea, o dimensionare corectă a particulelor de sol, ceea ce asigură un sol bun pentru contactul semințelor și acest lucru înseamnă că semințele germinează mai devreme și uniform: concurența între plante va fi redusă la minimum, aducând-se astfel la un standard uniform, ceea ce reprezintă condiția de bază pentru randamente crescute.

Agronomiștii la Case IH au descoperit că, reducând dimensiunea bulgărilor și nivelând suprafața agricolă prin trecerea cultivatorului în toamnă, până la 15 centrimetri sau mai puțin în solurile forestiere, cultivatorii reduc substanțial riscul problemelor emergente din primăvară.
În ceea ce privește promptitudinea, cultivarea secundară este mai bine realizată chiar înainte de plantare sau de semănat, cu condiția de a avea umiditate minimă posibilă, să zicem cu 24-48 ore înainte de semănat, în cazul în care acest lucru este posibil.

Atunci când cultivarea secundară se efectuează îndeaproape înainte de semănat, adâncimea de lucru nu ar trebui să fie mai mare decât adâncimea de semănat, pentru a se evita uscarea straturilor profunde ale solului și, prin urmare, pentru a împiedica apariția de răsad în lipsa de umiditate din aceste straturi.

De asemenea, în zilele noastre, arătul este o practică foarte comună, fiind baza pentru lucrarea primară pentru multe suprafete și regiuni. Dimensiunea fermelor și plantarea culturilor sunt factori importanți cade decid consistenta aratului, precum și sunt si factorii economici.

 

Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist