Studiu de caz. Case IH – Părintele șenilatelor 1/2


03.12.2020

            Case IH reprezintă una dintre cele mai importante mărci globale în domeniul industrial cu o gamă largă de produse, fiind una dintre cele mai mari companii de bunuri de capital din lume, parte a concernului CNH Industrial. Cu o tradiție de 178 de ani în industria agricolă mondială, producătorul american Case IH a adus constant un important aport în acest sector de activitate, fiind un inventator și un dezvoltator redutabil.

Drept urmare a introducerii pe piața globală a primului tractor articulat de mari dimensiuni - Steiger, Case IH a dezvoltat constant acest concept și l-a echipat cu patru șenile. Așa s-a născut în urmă cu 25 de ani Quadtrac. A fost primul tractor articulat din lume, echipat cu patru șenile independente, cu un patent deținut de producătorul american timp de 20 de ani. Mai mult decât atât, Case IH Quadtrac 620 a devenit cel mai puternic tractor din lume aflat în producția de serie, cu o putere maximă de 692 CP și cel mai apreciat tractor articulat pe șenile la nivel mondial. Tehnologia Quadtrac a fost rafinată și actualizată de mai multe ori de atunci și până astăzi.

În 1992, Case IH a expus la târgul de agriculură Farm Show din Statele Unite ale Americii, primul tractor cu două șenile independente pe puntea spate a unui tractor din seria Magnum. Acest lucru a revoluționat din nou industria constructoare de tractoare avansate și a responsabilizat producătorul american de perfecționarea acestui concept. În 2014, Case IH Magnum echipat cu sistem integrat de șenile pe puntea spate devenea astfel Magnum Rowtrac și se bucura de o popularitate extraordinară, fiind primul astfel de concept din întreaga lume. De asemenea, Case IH a introdus acest sistem unic de șenile și pe puntea față a combinelor Axial-Flow.

Avantajele pe care le oferă sistemul de șenile ale modelelor Quadtrac și Magnum Rowtrac

  • Asigură mai mult de 90% din puterea de tracțiune a motorului la nivelul de contact cu solul, reducând la 0% patinarea pe suprafața arabilă, respectiv consumul de combustibil.
  • Acoperă o suprafață mare de contact cu solul, reducând substanțial compactarea. La o greutate standard pentru Quadtrac de 25400 kg și o suprafață de contact de 6.2 m², rezultă o presiune asupra solului de 0.42 de kg pe cm², mai mică decât presiunea exercitată de un om care merge pe câmp și își mută greutatea de pe un picior pe altul.
  • Se mulează efectiv pe teren, în funcție de fermitatea solului. Acest lucru este un avantaj și în condiții de sol moale, mlăștinos, cu zone mari de băltire.
  • Rolele de ghidare reduc și gradul de uzură la care sunt supuse șenilele din cauciuc pe durata deplasării pe drumurile publice.
  • Asigură un confort superior pentru operator în timp ce utilajul se deplasează de la un câmp la altul.

În ultimul sfert de secol de când Case IH a introdus acest concept triunghiular de șenilă la echipamentele agricole din portofoliu, mai mulți producători de tehnică similară au beneficiat de această inovație și au introdus de asemenea variante de șenile la mașini pentru agricultură.

Avantaj conceptului de șenile Case IH vizavi de concurență sunt:

  • Tracțiunea sub sarcină cu aceeași putere ridicată în viraje.
  • Menținerea liniilor drepte sub sarcină în regim de noroi și băltire.
  • Conceptul sistemului triunghiular cu o acțiune pozitivă constând dintr-o bandă de cauciuc acționată de o roată motrice.
  • Patru puncte de contact constant pe sol la fiecare sistem de șenilă.
  • Punctele de completare a uleiului din rolele șenilelor sunt accesibile. Acestea sunt poziționate în butucii acestora și pot fi verificate vizual dacă au suficient ulei.
  • Oscilație independentă sus-jos pe fiecare șenilă pentru menținerea contactului cu solul. Contact mai bun la sol, mai puțină compactare.
  • Stabilitatea și operabilitatea tractorului pe teren, în special în cele mai noroioase condiții. Pe drum rutier utilajul rulează ca un tractor cu roți.
  • Toate punțile față și spate sunt echipate cu un blocaj diferențial la reduce alunecarea sub sarcină grea. Modul automat permite ușor și funcționare fără stres.
  • Este posibilă o ușoară reglare a direcției cu blocare diferențială activată menținând în același timp performanța de tracțiune.
     

De ce Case IH a optat pentru șenile pe puntea spate la Magnum Rowtrac?

Case IH este primul producator care a făcut din șenilă un aliat al fermierului și a tratat disponibilitatea șenilelor pe modelele Magnum timp de mai bine de 20 de ani. Această dezvoltare a trehologiei Magnum Rowtrac a avut în vedere cel mai bun raport între beneficiile pe care le oferă sistemul de șenile și costurile de întreținere reduse ale unui astfel de echipament, cu productivitate țintă maximum posibilă.

Case IH a stabilit un obiectiv la vârful de putere și a construit aceste echipamente astfel încât șenilele să ruleze în poziția cea mai sigură față de corpul tractorului. De aceea Case IH are șenile în poziție fixă pe toate echipamentele sale. Dacă privim la rularea unui Magnum Rowtrack(n.r. tractorul Magnum cu șenile pe puntea spate), întâlnim acea oscilația pe orizontală, iar șocurile inevitabile sunt preluate de sistemul de roți de pe puntea față. Dacă privim la Quadtrac (n.r. tractor articulat cu patru șenile independente) avem o oscilație pe oizontală, dar funcțiile sunt fixe.

Case IH AFS Connect Magnum Rowtrac – echipament integrat de șenile pe puntea spate

Dezideratul CASE IH exprimat de Jim Walker, Vice Presedinte CASE IH pe zona Americii de Nord la numeroase apariții media pune fermierul în centrul atenției: “Tehnologia Rowtrac este ceva ce noi am luat foarte în serios […] și credem ca fermierul trebuie să dețină pe deplin informația și controlul asupra echipamentului pe care îl exploatează”.

Sistemul de șenile montat pe puntea spate este cuplat perfect cu roțile din față pentru o adaptare perfectă la orice condiții și niveluri de dificultate. Sistemul menține puterea mașinii pe sol chiar și în timpul celor mai sinuase curbe, îmbunătățește manevrabilitatea și controlul operatorului asupra tractorului. O mai bună flotaţie, o manevrare îmbunătăţită şi o flexibilitate sporită sunt trei motive pentru care tractorul Magnum Rowtrac de la Case IH se pliază pe exigențele oricărui fermier.


Avantajele tehnologiei Magnum Rowtrac – unică pe piața mondială:

  • Putere maximă în timpul virajelor și întoarcerilor;
  • Reducerea supravirării în timpul virajelor în spații înguste;
  • 100% transfer de putere cu acționare pozitivă, tot pe un teren noroios;
  • Tracțiune integrală pentru o stabilitate ridicată;
  • Echilibrul maxim al raportului din costul de întreținere și puterea de tracțiune;
  • Absorție organică a șocurilor pe puntea față;
  • Grad redus de tasare a solului.

Trecerea lină peste câmp, manevrabilitatea îmbunătățită și flexibilitatea superioară sunt motivele pentru care tractoare din seria Magnum Rowtrac puse la dispoziție de Case IH pot fi ideale în cadrul oricărei ferme. Dacă ferma este amplasată într-o regiune în care condițiile de sol impun ca lucrările de semănare și recoltare să fie executate mai rapid, tractoarele din seria Magnum Rowtrac pot spori semnificativ finalizarea acestor lucrări mai devreme, la același nivel ridicat de calitate.

În partea a doua a acestui studiu de caz vom împărtăși întreg calupul tehnic al sistemului de șenile Case IH cu care sunt echipate tractoarele Quadtrac și Rowtrac și combinele Axial-Flow.

 

Studiu realizat de Bogdan Constantin, PR & Communication Specialist