Pesemne ca anul agricol 2020 este în continuare unul extrem de dificil din cauza secetei care a pus stăpânire pe multe suprafețe agricole din țară. De asemenea, specialiștii Titan Machinery România consideră că este un moment propice pentru a nu distruge ceea ce nu a reușit seceta, respectiv a păstra apa care a mai rămas în sol și de a semăna direct în miriște. Acest lucru se poate realiza pin tehnologii avansate și echipamente pe măsură care pot oferi o apariție uniformă a plantelor.
Semănatul direct fără o cultivare prealabilă înseamnă semănat cu o minimă deplasare de sol. Aceasta economiseşte umiditatea din sol care altfel ar fi dispărut cu fiecare cultivare în parte. Miriştea culturii precedente este lăsată ca strat de protecţie, ceea ce duce la crearea unui microclimat pentru noua cultură. Într-un climat uscat şi cald, miriştea protejează de soare plantele şi suprafaţa solului, în timp ce într-un climat mai rece menţine un strat protector de zăpadă în timpul iernii. Acest strat devine apă utilă în primăvară. Menţinerea unei mirişti pe suprafaţa solului descreşte, de asemenea, riscul eroziunii şi a pierderii de nutrienţi utili. Necultivarea solului previne scoaterea la suprafaţă a buruienilor îngropate adânc. Resturile vegetale de la recoltare limitează evaporarea şi umbresc solul, astfel încât buruienile dependente de soare întâmpină dificultăţi la germinare.
Cei mai mulți fermieri înțeleg importanța menținerii unei semințe sănătoase. Dacă sămânța este casa pe care ai construit-o pentru a favoriza dezvoltarea timpurie a culturii, e bine să ne gândim la patul germinativ ca la temelia acesteia. O pregătire necorespunzătoare a patului germinativ, cu atât mai mult acum, în condiții de secetă excesivă, realizată prin lucrări adânci, cu denivelări și mari pierderi de apă, face ca sămânța să fie încorporată la adâncimi diferite, cu germinarea și răsărirea eșalonate, goluri în cultură, nerealizarea densității și plante debilitate, ușor concurate de buruieni și atacate de agenți fitopatogeni.
Sky Agricultura este lider pe piața din Franța al echipamentelor de sănănat plante păioase. Beneficiind de o experientă de peste 40 de ani de dezvoltare, semănătoarea Sky Easy Drill este vârful tehnologic al acestui producător francez și totodată noul reper în rândul multor fermieri profesioniști.
Să vedem care sunt punctele forte ale acestei semănători, în condițiile actuale din România:
Alte opțiuni sunt:
__________________
Semănatul direct este de fapt cea mai simplă tehnică de înfiinţare a unei culturi, dar solicită mai mult decât alte metode. Cheia succesului este asolamentul corect, unde cerealele sunt alternate prin alte culturi. O structură bună a solului fără compactare şi suprafaţa relativ netedă sunt necesare, la fel ca şi o bună distribuţie a resturilor vegetale. Fermierii care au reuşit să creeze condiţiile corecte acordă semănatului direct oportunitatea de a asigura înfiinţarea corectă a culturilor şi productivităţi bune la cele mai mici costuri şi în timpul cel mai scurt.
Pe termen lung semănatul direct asigură mai multe efecte pozitive, cum ar fi structura îmbunătăţită a solului precum şi un trafic crescut de râme de pământ ce duc la scăderea compactării, ducând în final la creşterea productivităţii. Un număr mare de râme duce la un drenaj mai bun al solului şi schimburi mai eficiente de gaze în sol.
Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist