Sectorul de construcții din România cunoaște în această perioadă o dezvoltare continuă pe întreg teritoriul țării în general și în Ardeal în special, acolo unde ai senzația că lucrurile se mișcă cu o viteză mai repede. În luna septembrie a acestui an, ne-a stârnit curiozitatea o firmă de construcții care activează în mai multe zone, inclusiv în județul Cluj și care izbutește de la o lună la alta să parcurgă o traiectorie constantă și ascendentă a dezvoltării sale, în ciuda tuturor dificultăților pe care le-a întâmpinat la început. Ambiția și visul că poate reuși să construiască ceva, atât la propriu, cât și la figurat, în țara sa, și perseverența, l-au ajutat pe tânărul întreprinzător să-și conducă afacerea spre succes. Ca atare, echipa noastră de comunicare, împreună cu colegii de la revista Mașini și Utilaje, au mers la Cluj-Napoca, acolo unde firma de construcții - Wolf Nordic SRL își desfășoară o parte din activități. Ne-a întâmpinat domnul Grab Petru, Directorul General al societății, proaspăt proprietar a două utilaje Case Construction – un buldoexcavator CASE 695ST, 110 cp, normă de poluare Tier 4 final și un excavator CASE CX80C, motor 56 cp, Tier 4 final - achiziționate în această vară prin accesarea fondurilor europene ale Programului Operațional Regional, de la dealerul exclusiv al utilajelor CASE în Romania, Titan Machinery Romania.
Cum se construiește o afacere de succes în domeniul construcțiilor ...
Povestea Wolf Nordic SRL începe în anul 2013, cu înființarea unei mici firme de transport care s-a îndreptat încet către activitatea de construcții drumuri. Am stat de vorbă cu Grab Petru, care ne-a povestit istoria companiei și care au fost elementele care l-au determinat să achiziționeze utilajele Case.
Reporter: Când și cum ați început afacerea pe care o desfășurați în prezent?
Grab Petru: Am început afacerea în 2013 cu o mică firmă de transport. Ulterior am căutat să dezvolt această afacere, așa că în luna aprilie 2016 am întâlnit un consultant care mi-a propus accesarea unor fonduri europene pe Programul Operațional Regional - Dezvoltarea micilor întreprinderi. Am reușit să accesez fonduri europene prin care am achiziționat primele utilaje Case.
Reporter: Care este domeniul de activitate al companiei în prezent?
Grab Petru: Compania are ca principal domeniu de activitate construcția de drumuri și pregătire de drumuri, aducțiuni de apă, practic tot ceea ce ține de partea de utilaj. Avem o bogată experiență acumultă prin lucrările efectuate cu primăriile și anumite firme de renume care activează în acest sector. Această experiență ne recomandă ca un partener de încredere și așa am reușit să ne dezvoltăm afacerea.
„În urma cu doi ani de zile am văzut un utilaj Case într-un șantier în care condițiile de lucru erau destul de grele. Mi-a plăcut cum lucrează acel utilaj, mi-au plăcut caracteristicile tehnice ale utilajului, raportul calitate-preț și ulterior performanțele. Toate acestea trebuie puse în balanță.”
Reporter: În ce zone vă desfășurați activitatea?
Grab Petru: Activăm în special în Maramureș și acum ne-am extins spre zona de Cluj, asta pentru că am văzut potențial în această zonă, urmând să mai deschidem încă un punct de lucru. Urmărim să ne dezvoltăm în continuare ca să ducem la bun final proiectul și acțiunile noastre. Proiectul pentru achiziția utilajelor a început în anul 2016 și a durat aproximativ 2 ani și câteva luni de la depunerea dosarului, aprobarea dosarului și ulterior implementarea efectivă a proiectului. În tot acest timp firma a continuat să muncească și acum avem acest set de utilaje noi care să ne aducă în continuare un beneficiu și o dezvoltare în ceea ce facem. Pe piața muncii contează foarte mult să ai utilaje performante, să nu fie probleme în șantiere, toată lumea știe că un utilaj vechi nu mai este capabil sa facă față cerințelor care sunt acum pe piață.
Reporter: Ce v-a determinat să achizionați utilaje marca Case?
Grab Petru: În urma cu doi ani de zile am văzut un utilaj Case într-un șantier în care condițiile de lucru erau destul de grele. Mi-a plăcut cum lucrează acel utilaj, mi-au plăcut carateristice tehnice ale utilajului, raportul calitate-pret și ulterior performanțele. Toate acestea trebuie puse în balanță. După o anumită perioadă de timp am contactat un reprezentant Case pentru a afla mai multe detalii despre utilaj. Astfel am achiziționat un buldoexcavator și un excavator marca Case, lucru care s-a dovedit a fi cea mai bună soluție. Foarte mult în decizia mea a contat partea de service. Din Maramureș este o distanță foarte mare pentru a ajunge la un service din București. Aici la o distanță foarte apropiată de viitorul punct de lucru avem un service Titan Machinery pentru utilajele Case. Mai mult decât atât, până acum a existat o colaborare foarte bună cu mecanicii care sunt mereu pregătiți pentru a furniza informații telefonic, iar când a fost necesar să intervină la utilaje, aceștia s-au prezentat în câteva ore. Aș putea spune că a fost o deschidere din partea tuturor, o comunicare foarte bună cu întreaga echipă Case, ceea ce contează foarte mult.
Reporter: Există anumite caracteristici tehnice care v-au plăcut în mod deosebit la aceste utilaje?
Grab Petru: Ceea ce m-a surpins foarte plăcut a fost partea de consum a utilajului. La început mi s-a dat o listă de consumuri aproximative de combustibil. După ce am început să lucrez cu utilajele, am constatat că lista de consumuri este foarte aproape de consumurile reale, astfel că nu am avut surprize în acest sens. Mai mult decât atât, modul în care utilajele sunt gândite pentru a fi efectuate în mod cât mai facil și accesibil operațiunile de service și întreținere, ne salvează nouă mult timp, timp în care putem lucra cu utilajul în loc să așteptăm. De asemenea, utilajele sunt foarte ușor de operat și manevrat, extrem de ergonomice, iar toate comenzile sunt dispuse eficient.
Reporter: Care sunt planurile de dezvoltare ale companiei? Doriți să mai achiziționați și alte utilaje?
Grab Petru: Cu siguranță dorim să mai cumpăram utilaje. Cea mai mare dorință este să găsim și operatori pentru aceste utilaje. Din păcate întâmpinăm o dificultate în acest sens, nu găsim resursă umană de calitate care să lucreze pe aceste echipamente. "Ne bucurăm să constatăm că de la începutul anului 2018 achiziția de utilaje de construcții prin accesarea de fonduri europene și-a reluat trendul ascendent. Buldoexcavatorul este fruntaș în topul vânzărilor, urmat de excavatoare pe șenile între 8-21T. Estimăm că până la final de an să se păstreze acest trend, poate chiar să crească."
Reporter: Ce părere aveți despre dezvoltarea infrastructurii în această zonă?
Grab Petru: Cel mai mult a fost neglijată partea de infrastructură rutieră. Infrastructura rutieră în zona noastră era undeva cu 50 de ani în urmă. Acum se încearcă reabilitarea ei, lucru care este un proces foarte greu pentru că trebuie adaptată la cerințele actuale și la standardele europene.
"Ne bucurăm să constatăm că de la începutul anului 2018 achiziția de utilaje de construcții prin accesarea de fonduri europene și-a reluat trendul ascendent. Buldoexcavatorul este fruntaș în topul vânzărilor, urmat de excavatoare pe șenile între 8-21T. Estimăm că până la final de an să se păstreze acest trend, poate chiar să crească."
Bogdan Marian, Manager Vânzări Case CE zona de vest
Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist