CASE a adus la Hillhead cele mai noi și mai bune utilaje


04.07.2018

Furnizorul de soluții complete pentru sectorul de construcții, CASE, și-a făcut intrarea la expoziția Hillhead de anul acesta (26-28 iunie, Buxton, Derbyshire, Marea Britanie), cu un stand nou-nouț, împărțit în două zone principale – una dedicată produselor pentru carieră și o alta cu mașini și echipamente destinate industriei de construcție a drumurilor, dar și zone speciale pentru cei interesați să afle informații despre oferta completă de soluții a producătorului, inclusiv piese de schimb, service, finanțare și SiteWatch și SiteControl.

Standul X5 a găzduit modelele din cea mai nouă gamă de încărcătoare pe roți, Seria G, cea mai mare serie D de excavatoare și gredere, buldozere, încărcătoare frontale, mini încărcătoare și mini-excavatoare. Mașinile au captat atenția publicului și în zona de demonstrații a expoziției, acolo unde au fost puse la lucru de către cei care au dorit să le testeze performanțele.  

Rodeo Challenge – la lucru, dar nu oricum

Cei care au fost curioși să viziteze standul nu au avut timp să se plictisească și asta pentru că reprezentanții CASE le-au pregătit o serie de activități speciale. Rodeo Challenge, cea mai așteptată și cea mai populară dintre ele i-a pus la lucru, la propriu, pe operatorii care au vrut să-și testeze îndemânarea, contra cronometru, la manșa midi excavatorului CX75C, pentru a câștiga un loc în marea finală de la Paris, ce se va desfășura anul acesta. Simulatorul CASE le-a oferit celor îndrăzneți experiența de a se afla în spatele unui utilaj CASE. De asemenea, a fost organizat și un concurs ce a avut ca premiu două bilete VIP la Goodwood Festival of Speed.

Zona de carieră și minerit

În premieră pentru Hillhead, producătorul a prezentat excavatorul din seria D, modelul CX750. Aceasta este cea mai mare și mai puternică mașină din gama de excavatoare. Acest nou model de excavator este remarcabil prin performanțele sale, furnizând cea mai bună productivitate din categoria sa și o putere de operare de 512 CP, forța de săpare măsurată la nivelul cupei fiind de 366 kN. Șasiul și atașamentele frontale au fost consolidate în majoritatea seriilor D, în special, modelul CX750D fiind capabil să lucreze în cele mai dure condiții și să asigure o durată maximă de funcționare.

Porțiunea dedicată excavatoarelor a inclus și modelul CX210D, toate echipamentele din această gamă întrunind standardele Tier 4 Final, rezultatul fiind un motor de excepție, cu o mentenanță minimă, fără să fie nevoie de filtru de particule diesel (DPF) sau de costuri de service asociate.

Încărcătoarele pe roți CASE au avut dintotdeauna o reputație solidă în ceea ce privește furnizarea unei performanțe de lucru deosebite în aplicațiile de carieră și cele terasiere. Este și cazul celei mai noi serii G ce cuprinde modelele 1021G, 821G și 721G. Oferind un confort superior și protecție pentru operator și vizibilitate mult îmbunătățită, această gamă a ridicat standardele industriei echipamentelor de construcții. Performanța absolut impresionantă este oferită de motoarele diesel EU Stage IV/Tier 4, realizate în cadrul fabricii FTP Industrial a grupului, una dintre cele mai mari unități de producție din Europa.

Area de construcții: drumuri și clădiri

Această zonă a cuprins utilaje pentru industria de construcție a drumurilor, care combină productivitatea maximă și performanța cu un Cost Total de Operare (TCO) redus. De altfel, accentul asupra reducerii TCO a fost permanent pus de către prezentatori, acesta fiind de fapt un element definitoriu al utilajelor CASE.

Buldozerul 2050 din seria M poate fi caracterizat prin putere și precizie. Cel mai mare model din gamă, această mașină de 20-22 tone a fost proiectat avându-se în vedere două elemente: “masă și mușchi”. Am putea adăuga și tehnologie inteligentă, dacă ținem cont că este dotat cu un nou șasiu rigid, iar motorul construit pe baza tehnologiei SCR este extrem de economic, ceea ce înseamnă în cazul unui buldozer o economie importantă pentru proprietar. De asemenea, fiind un utilaj ce lucrează numai în condiții grele și care este de așteptat să mute cantități mari de pământ în scurt timp, utilizatorii vor aprecia timpii reduși necesari pentru întreținerea lui și intervalele lungi dintre două activități de service obligatorii. Dacă vorbim de utilaje de productivitate mare, nu putem uita de grederul CASE 836 seria C. Proaspăt întors de la Intermat, acesta face parte dintr-o gamă dezvoltată special pentru piața europeană. Cu performanța extraordinară oferită de sistemul de control al roților All Wheel Drive, un management al vitezei perfect, un sistem Dual Power Curve ce oferă o estimare mai mare a puterii în treapta a patra de viteză și exclusivul sistem moldboard multi-radius, această mașină oferă o productivitate impresionantă.Gama este completată de încărcătorul frontal 590 ST. Printre dotările sale se numără șasiul și osiile heavy-duty și motoarele diesel super avansate, eficiente din punct de vedere al consumului de carburant, cu nivel minim de emisii și de zgomot.Nu putem uita însă pentru un tablou complet de utilajele versatile, potrivite unei game largi de aplicații de lucru – miniexcavatorul CV26C, care oferă un confort mărit și cea mai bună capacitate de ridicare din clasa sa, - și miniîncărcătorul SR240.

CASE 360, portofoliul complet de soluții

Noul stand CASE de la Hillhead a reflectat misiunea CASE de a oferi clienților și partenerilor săi soluții totale. Participanții la expoziție au vizitat zonele speciale unde erau disponibile informații legate de sistemele de monitorizare SiteWatch™, un instrument de monitorizare ce oferă informații măsurabile și acționabile pentru a ușura managementul flotei și a-l face mai productiv, mai fiabil și mai profitabil. Vizitatorii au avut,de asemenea, oportunitatea de a afla mai multe despre sistemele SiteControlTM și iCON de la Leica Geosystems, soluții software pentru poziționarea și măsurarea sarcinilor pe șantierele de construcții. Echipa CASE le-a mai oferit celor prezenți la Hillhead informații despre toate produsele și serviciile din portofoliu, despre pachetele de finanțare personalizate, garanțiile extinse, noul program de suport Protech4 pentru încărcătoarele pe roți, plus o gamă largă de atașamente.