DIVIZIA DE UTILAJE ELECTRICE TITAN MACHINERY


29.09.2021

            Titan Machinery sparge gheața în industria de utilaje din România și înaintează ferm în frontul comercial cu un segment deosebit de notoriu astăzi, respectiv segmentul de UTILAJE ELECTRICE, aliniindu-se astfel la cele mai puternice tendințe ale industriei mondiale, respectiv trecerea de la mașinile convenționale la cele electrice.

Fără dar și poate, anul 2021 este un an de referință în dezvoltarea companiei americane în România, Titan Machinery devenind importator și distribuitor pe piața autohtonă al utilajelor convenționale și electrice de origine germană WACKER NEUSON și al utilajelor electrice de origine Cehă - KOVACO ELECTRIC. În această gamă Titan Machinery România dispune de mini-încărcătoare pe roți sau pe șenile, încărcătoare compacte, mini-excavatoare, dumpere pe roți sau pe șenile, atât convenționale, cât și 100% electrice, deopotrivă, cu autonomie mare de lucru, încărcare rapidă și mentenanță zero (n.r. vezi întreg portofoliul aici)

Gama de utilaje WACKER NEUSON cuprinde o serie vastă de mașini convenționale, pentru o mare varietate de aplicații, atât în construcții, cât și în agricultură. Fiecare tip de utilaj convențional, respectiv diesel - WACKER NEUSON dedicat unei singure aplicații, este reprezentat de câte un model complet electric, special dezvoltat pentru aplicația respectivă, cu autonomie de lucru pe perioada unei întregi zile de activitate fără întrerupere, cu încărcare rapidă și, foarte important, fără costuri de întreținere. (n.r. vezi mai multe aici)

În ceea ce privește gama de utilaje KOVAKO ELECTRIC, cele două modele de mini-încărcătoare pe care Titan Machinery le aduce în România reprezintă exclusiv portofoliul produselor KOVACO ELECTRIC. Aceste modele sunt complet electrice, ecologice, au o productivitate bună și un cost de exploatare deosebit de scăzut. Astfel, Titan Machinery va aduce în acest an în România mini-încărcătorul frontal electric, cu pneuri și cabină - Elise 900 și mini-încărcătorul frontal electric, pe șenile – MiniZ, ambele având posibilitatea de a fi acționate de la distanță de un singur operator, prin telecomandă. (n.r. vezi mai multe aici)

 Producătorul German de utilaje pentru construcții și agricultură și totodată unul dintre cei mai importanți producători de astfel de utilaje la nivel European - Wacker Neuson - va fi adus în România de către Titan Machinery în mai multe etape, fiecare cuprinzând diferite segmente de utilaje. Cu o tradiție de aproape două secole în dezvoltarea mașinilor industriale, tradiție ce reprezintă excelența tehnică germană de fabricare, Wacker Neuson produce astăzi o gamă largă de utilaje, divizată în două mari grupe: echipamete ușoare și echipamente compacte. Acest producător are sediul central în nordul orașului München și fabrici atât în Germania, cât și în Austria.

Aceste parteneriate sunt cuprinse în strategia Titan Machinery în perspectiva dezvoltării sectorului de construcții, dar și de agricultură din România, completând portofoliu de utilaje existent cu unele dintre cele mai bune utilaje produse la nivel global, utilaje care vor ocupa complet viitorul industrial, un viitor care se dorește să fie sustenabil, ecologic și autonom. 

Află mai multe informații de la reprezentanții Titan Machinery România, accesând link-ul de mai jos, respectiv punctul de lucru din țară cel mai apropiat de dumneavoastră.

https://www.titanmachinery.ro/pagina/contact

Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist