În cadrul unei întruniri de caritate a posesorilor de tractoare Quadtrac s-au adunat fonduri pentru efectuarea de cercetări în domeniul cancerului – cu această ocazie stabilindu-se şi un nou Record Mondial validat de Cartea Recordurilor
· Cincizeci dintre cele mai mari tractoare din ţară s-au întâlnit pe un sigur câmp
· Utilajele agricole din toată ţara s-au îndreptat spre o fermă situată în centrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
· Tractoarele Quadtrac au cultivat o parcelă de pământ în aproape opt minte şi au stabilit un nou record mondial
Cincizeci de fermieri, proprietari de terenuri arabile, din întregul Regat al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au renunţat la una dintre cele mai bune zile de lucru din această vară (28 Iulie) pentru a-şi alinia tractoarele lor puternice pe un câmp din Comitatul Lincolnshire şi au ajutat la adunarea a mai mult de 25.000 € pentru Organizaţia Caritabilă Cancer Research UK, stabilind cu această ocazie şi un nou Record Mondial validat de Cartea Recordurilor pentru cel mai mare număr de tractoare cu şenile de cauciuc Case IH Quadtrac care au lucrat împreună, în acelaşi timp.
Evenimentul a fost organizat de Neil Maddison şi Helen Rainthorpe, proprietarii Fermelor J.J.R., la Welton Cliff, lângă oraşul Lincoln. Domnul Neil Maddison cunoștea foarte bine performanţele tractoarelor Quadtrac după ce le-a utilizat timp de mai mulţi ani la Fermele J.J.R. iar Doamna Helen Rainthorpe, după ce şi-a încheiat cariera de profesor, a preluat afacerile familiei sale după moartea prematură a tatălui ei John, cauzată de cancer, produsă în urmă cu doi ani. Astfel, cei doi au decis să-l comemoreze într-un mod unic pe defunctul Domn John Rainthorpe şi să adune fonduri pentru cercetările din domeniul acestei boli necruţătoare.
Binecunoscut pentru gândirea sa vizionară referitoare la utilizarea celor mai noi tehnologii pentru cultivarea plantelor într-o manieră eficientă dar în acelaşi timp şi ecologică, Domnul Rainthorpe a fost un susţinător energic al renumitelor tractoare extrem de puternice Case IH Quadtrac. S-a dovedit că aceste tipuri de tractoare protejează solul datorită mecanismului de direcţie cu fuzete cu care sunt ele prevăzute şi şenilelor de cauciuc, dispuse în formă de triunghi, care înlocuiesc clasicele roţi. Aşadar, chiar dacă aceste modele de top sunt cele mai puternice tractoare produse de compania noastră, ele afectează foarte puţin ecosistemele delicate de pe suprafaţa solului, asigurând condiţii prielnice de creștere sănătoasă a plantelor semănate. De asemenea, spre deosebire de alte utilaje agricole prevăzute cu şenile din oţel sau roţi late, acestor tractoare le este permisă deplasarea pe drumurile publice.
Datorită importanţei tractoarelor Quadtrac în derularea fără probleme a activităţilor de la fermele sale şi respectului tatălui ei pentru designul acestora, Doamna Rainthorpe a decis anul trecut să organizeze o întâlnire a proprietarilor acestor tipuri de utilaje agricole având drept scop strângerea de fonduri de la participanți şi vizitatori şi donarea acestora pentru programul denumit „Race for Life (Cursă pentru Viaţă)” al organizaţiei caritabile Cancer Research UK. Organizarea, promovarea şi colectarea de fonduri în cadrul întrunirii de anul trecut a deschis drumul strângerii unor noi donaţii şi înscrierii unor noi participanţi la întâlnirea programată Sâmbăta trecută.
Cincizeci de tractoare Quadtrac, aparţinând unor fermieri de pe întreg teritoriul Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, au fost aduse la Welton Cliff şi s-au aliniat la linia de start într-o desfășurare impresionantă de forţe, în faţa a mai mult de 3,000 spectatori. La ora 13.30 fix, operatorii acestor tractoare, cuplate în prealabil la un nişte cultivatoare, au pornit puternicele motoare şi s-au depărtat de mulţimea adunată la linia de start, conducând utilajele la capătul opus al parcelei de pământ care trebuia lucrată. Acolo, ei au întors tractoarele, au coborât pe sol cultivatoarele şi au gonit timp de şapte minute şi 47 de secunde spre spectatorii adunaţi la linia de start, într-un învălmăşeală de nedescris de motoare turate, claxoane pornite şi faruri aprinse.
Timpul total obţinut a stabilit un nou Record Mondial validat de către un reprezentant al Cărţii Recordurilor prezent la eveniment. Noul Record Mondial stabilit a fost confirmat şi printr-un certificat acordat Doamnei Helen Rainthorpe în acest sens. Fiecărui participant i-a fost înmânată câte o copie a acestui certificat. De asemenea, cel mai în vârstă operator de utilaj agricol înscris la cursă, proprietarul tractorului care a obţinut de-a lungul vremii cele mai importante distincţii precum şi operatorul tractorului cu cei mai mulţi kilometri parcurşi au primit de la Directorul de Marketing al Companiei Case IH, Domnul Charles Blessley, câte o machetă a tractorului Quadtrac la scala 1/32.
„Am fost încântaţi să sprijinim ideea Doamnei Helen Rainthorpe şi să facem tot ce ne-a stat în putinţă pentru a aduna cât mai mulţi bani destinaţi acestei cauze extrem de importante”, a declarat Directorul de Marketing al Companiei Case IH, Domnul Charles Blessley. El a continuat, spunând următoarele: „A fost o zi fantastică şi un mare tribut adus întregii ei activităţi derulată în acest sens. Faptul că posesorii de tractoare Quadtrac au venit de atât de departe, în număr atât de mare şi într-o perioadă atât de importantă a anului dovedeşte încă odată generozitatea şi curajul oamenilor care se ocupă de agricultură în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”.
Cel mai important este faptul că donaţiile participanţilor şi vizitatorilor veniţi în număr mare să urmărească spectacolul au dus la strângerea unei sume de cel puţin 25,000 € pentru programul intitulat „Race for Life (Cursă pentru Viaţă)” al organizaţiei caritabile Cancer Research UK. Mai multe informaţii referitoare la Recordul Mondial stabilit de tractoarele Quadtrac şi la programul organizaţiei caritabile Cancer Research UK intitulat „Race for Life (Cursă pentru Viaţă)” pot fi găsite pe pagina WEB: www.quadtracrecord.co.uk