Fapt care a devenit deja tradiție, Titan Machinery România este pregătită și în acest an să își întâmpine cum se cuvine vizitatorii la cea mai mare expoziție agricolă din vestul României și una dintre cele mai importante la nivel național: Agromalim ediția 28, ce se va desfășura în perioada 07-10 septembrie 2017, în complexul Expo Arad. La acest eveniment, Titan Machinery va avea expus pentru oaspeții săi o serie de utilaje de înaltă performanță, reprezentând mărci precum: CASE IH, VÄDERSTAD, SULKY GREGOIRE BESSON, MASCHIO GASPARDO.
Cu prilejul acestei expoziții de anvergură ce va ține capul de afiș al agriculturii românești în primele zile din această toamnă, compania Titan Machinnery intră cu “pași încrezători de defilare” în cea de-a doua jumătate a seriei de târguri și expoziții ale anului 2017, date fiind rezultatele înregistrate până în acest moment. Astfel, echipa noastră se pregătește intens pentru a face o figură memorabilă și la acest târg unde vor fi prezentate unele dintre cele mai moderne tehnici agricole pe care le avem în portofoliu, destinate diferitelor segmente de operațiuni agricole, incorporate fiecare în care un utilaj.
Constructorul american CASE IH va fi reprezentat de tractoarele din gama de putere mică: Farmall A 115, Farmall C 115 și Maxxum 150; de gama de tractoare de putere medie: Puma 165 și bineînțeles de gama de tractoare de putere mare, impunătorul tractor pe șenile Quadtrac 620, care poate dezvolta la nevoie o putere maximă de 692 de CP, fiind în acest moment cel mai puternic tractor articulat de pe piață. Pe de altă parte va fi expus și încărcătorul telescopic Farmlift 632, proiectat pentru a executa cu succes cele mai dificile lucrări.
Constructorul suedez VÄDERSTAD va fi reprezentat de cultivatorul Top Down TD 300, de grapa cu discuri Carrier CR 350, de semănătoarea de cereale păioase Rapid RDA 600C și de semănătoarea de plante prășitoare Tempo F de 8 rânduri. Constructorul francez Gregoire Besson va fi reprezentat de plugul RW6 cu 4 trupițe, în timp ce marca franțuzească SULKY va fi prezentă prin semănătoarea pentru cereale păioase Tramline SX de 4 m. Coloarea roșie nu va fi numai pe utilajele binecunoscutului CASE IH și pe cele ale utilajelor VÄDERSTAD sau GREGOIRE BESSON, ci și pe presa de baloți paralelipipedici Pitagora L a constructorului italian MASCHIO GASPARDO, pentru a putea afirma cu tărie că roșul va fi culoarea predominantă a standului nostru. Pe de altă parte va fi expus și simulatorul AFS, cu monitoare digitale și volan, prin care va fi prezentată de către specialiștii noștri, practica sistemului avansat a agriculturii de precizie.
O noutate va fi combina CASE IH Axial-Flow® 4130 pe care o vom expune pentru prima dată în această zonă a țării. Aceasta s-a bucurat de inaugurarea pe piața autohtonă în primăvară, la târgul Agriplanta-RomAgroTeh. Cea mai mică combină construită vreodată de americanii de la CASE IH are rolul de a acoperi și de a satisface segmentele de fermieri ce exploatează suprafețe medii și mici și care își doresc o combină cu rotor cu flux axial, autentic. La baza noii combine Axial-Flow® 4130 stau două componente excepţionale (motorul şi rotor compact) proiectate să asigure eficienţa şi fiabilitatea maximă a acestor utilaje în orice condiţii. Potrivit unor surse independente, costurile de reparaţii şi întreţinere ale combinelor Axial-Flow® sunt semnificativ reduse în comparaţie cu cele ale altor utilaje agricole de acelaşi tip lansate pe piaţă de alţi producători.
Totodată vom oferi informații complete despre noile tractoare Quadtrac CVX și Maxxum CVX, lansate luna trecută într-o fermă din Slovacia, dar așteptate în viitorul apropiat a fi disponibile și pe piața din România. Noul Quadtrac CVX aduce beneficiile operaționale și de eficiență ale transmisiei variabile continue pe piața tractoarelor articulate. Acestea sunt primele tractoare de mare putere articulate și pe șenile ce dispun de o transmisie CVT (transmisie variabilă continuă). Pe de cealaltă parte, fermierii mici sau de nivel mediu se pot bucura de Maxxum CVX ce reprezintă o alegere foarte fericită constituită într-un tractor universal.
Așadar, odată ce veți trece pragul standului nostru, veți fi întâmpinați de către specialiștii noștri gata pregătiți să vă ofere tot calupul de informații tehnice de care aveți nevoie, dar și informatii despre condițiile de finanțare și de oferte. De asemenea, ei vor fi pregătiți să schițeze împreună cu dumneavoastră orice fel de proiect care să se muleze perfect condițiilor și nevoilor dumneavoastră. Complementar cu suportul acestora, vom oferi o serie de materiale tipărite, ce vor reda amănunțit caracteristicile complete ale utilajelor expuse și nu numai, dar vom oferi și materiale promoționale care să vă amintească de exeriența dobândită în urma vizitei la standul Titan Machinery.
Toamna este un anotimp frumos în general și bogat în special. Ca atare, acest târg trebuie marcat ca un bun prilej de recoltat beneficiile cu care ne prezentăm în fața dumneavoastră. Vă dorim o vreme prietenoasă acestei vizite și vă așteptăm cu drag la standul nostru!
Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist