VÄDERSTAD PROCEED - SEMĂNĂTOAREA CARE REVOLUȚIONEAZĂ INDUSTRIA


09.06.2023

         Producătorul de mașini agricole de înaltă tehnologie din orașul Väderstad, Suedia, a reușit să producă un concept revoluționar de semănătoare pentru plante păioase și alte plante cu semințe de mici dimensiuni, respectiv o mașină prototip care a fost deja testată și perfecționată de mai bine de 3 ani, definitivată și prezentată la târgurile din țară - Agraria de la Cluj și Agriplanta RomAgroTec de lângă București la începutul acestui an, urmând a se produce în serie de anul viitor.

Semănătorile pentru plante păioase convenționale produse de-a lungul timpului în lume, s-au confruntat cu un neajuns neameliorat până astăzi. Din cauza faptului că plasarea semințelor în sol se efectua prin cădere, marja de eroare prin care într-un anumit punct erau eliberate mai multe semințe, era destul de mare, astfel încât acestea intrau în competiție una cu cealaltă pentru substanțele nutritive, spațiu, lumină solară din acel punct în care germinau, astfel încât dezvoltarea după răsărire era insuficientă.

VÄDERSTAD PROCEED importă principiul de plasare a semințelor în sol de la TEMPO, respectiv PowerShut, semănătorilor de păioase, "împușcând" fiecare boabă în sol, individual, cu o precizie deosebit de mare, la viteze de peste 20 km/h.

Proceed poate plasa cea mai mică sămânță de grâu - de exemplu, la adâncimea perfectă cu o precizie milimetrică.

Rezultatul arată o îmbunătățire semnificativă a nivelurilor de producție, a ratelor de semințe, a necesității de prelucrare a solului și a tratamentelor chimice, precum și a utilizării îngrășămintelor.

Politica de construcție a echipamentelor Väderstad este aceea de a-i menține pe clienți în prima linie a agriculturii moderne. Väderstad dezvoltă noi metode și, din când în când, stabilește standarde complet noi. Proceed este unul dintre acele salturi inovative care nu se întâmplă des, dar care atunci când se întâmplă, schimbă lucrurile. Proceed pur și simplu oferă mai mult decât orice altă semănătoare anterioară, pregătindu-i pe fermieri pentru o schimbare rapidă pe viitor.

Tehnologia inventată și patentată de Väderstad, folosită până în prezent doar pe semănătorile de precizie pentru plate prășitoare Väderstad Tempo, anume dozatorul PowerShut - folosește suprapresiunea pentru a ajuta ca fiecare sămânţă să îşi găsească locul pe discul rotativ, una câte una. Pentru asigurarea performanţelor de vârf, trei role singulatoare independente, poziţionate în partea superioară a discului elimină dublarea semințelor. Atunci când seminţele ajung la tubul de semănat, presiunea aerului este întreruptă pentru a-i permite să intre corect în tub.

În acest moment presiunea aerului controlează seminţele şi le împuşcă” în sol. Din moment ce toate seminţele au asigurat acelaşi timp de transport de la dozator până la sol, precizia este garantată. Atunci când părăseşte tubul de semănat scurt, fiecare sămânţă este preluată de o roată specială moale. Aceasta asigură contactul optim între seminţe şi sol la adâncimea de semănat dorită.

Într-o fermă vegetală, Väderstad Proceed a fost gândită și construită astfel încât să ofere foarte mult pentru o singură mașină. Semănătoarea a fost concepută să planteze la capacitate maximă culturi multiple, oferind posibilitatea de semănare cu diferite distanțări între rânduri: grâu, secară, orz, ovăz, soia, rapiță oleaginoasă, sfeclă de zahăr, până la porumb, floarea-soarelui, culturi hibride și multe altele.

De asemenea, această mașină poate semăna  direct în miriște, sau pe suprafețe cu prelucrare minimă, având posibilitatea de înființare a culturilor de acoperire, de practicare a agriculturii de conservare, regenerativă, convențională sau ecologică.

 Provocări & Noi cerințe

  • Costuri mai mari pentru semințe și îngrășăminte
  • Reducerea consumului de energie
  • Reducerea substanțelor chimice
  • Semănatul direct și culturile de acoperire în creștere
  • Disponibilitate pentru reducerea numărului de tratamente ale semințelor

Satisfacerea cerințelor (din piață)

  • O mai bună plasare a semințelor
  • Posibilitatea de a semăna cu precizie
  • Posibilitatea de a utiliza cultivarea între rânduri pentru controlul mecanic asupra buruienilor
  • Posibilitatea de a semăna fără a prelucra solul în miriște și în culturi de acoperire

Un nou nivel de performanță la semănatul cerealelor

  • Precizia exactă a adâncimii
  • Precizie în divizarea/separarea în interiorul rândului
  • Optimizarea patului germinativ
  • Control rând cu rând
  • Distribuție perfectă pe toată lățimea de lucru

Cea mai rezistentă cultură de cereale pe care am văzut-o

  • Răsaduri rapide - cu 2-3 zile înainte
  • Populație extrem de uniformă a culturii
  • Toate semințele la adâncimea dorită
  • Integritate ridicată a plantelor
    - Acces la umiditate, nutrienți, spațiu, lumină solară
  • Culturi vitale cu condiții egale de creștere

Relevanta la nivelul fermei

=> Culturi multiple cu o singură mașină: Cereale, rapiță oleaginoasă, sfeclă de zahăr, porumb, mazăre, etc.
=> Semințe standard, nu este nevoie de sortare
=> Potențial maxim de randament
=> Randament menținut în timp ce se reduce la jumătate cantitatea de semințe
=> Rată de germinare mai mare
=> Răsărire rapidă
=> Populație uniformă a culturii
=> Posibilitatea de a valorifica timpii în îngrijirea culturilor
=> Pregătiți pentru viitor
=> Decizia de investiție nu a fost niciodată atât de nesigură în ceea ce privește viitoarele subvenții, cererile politice, disponibilitatea totală a erbicidelor și schimbările climatice.
=> Agricultura de conservare, agricultura ecologică, cultivarea culturilor de acoperire - Proceed se ocupă de toate sistemele
=> Înființarea culturilor cu biomasă mare – separarea carbonului în regiunile mai înalte
=> Germinare și vitalitate foarte rapidă, culturi de plante competitive – mai puține erbicide necesare
=> Permite o rată de însămânțare redusă
– este nevoie de mai puține tratamente fitosanitare pentru semințe
– sunt necesare mai puține transporturi de umplere a semințelor
=> Semănatul no-till în miriște sau în culturi de acoperire – mai puține pierderi de îngrășaminte
=> Plasarea cu precizie a îngrășămintelor – mai puțină utilizare de îngrășăminte culturi de plante bine aerisite, fără zone cu suprapuneri
– mai puține fungicide necesare
=> Distanța de 22,5 cm între rânduri permite cultivarea între rânduri – este nevoie de mai puțină protecție chimică a plantelor

Proceed a câștigat în 2023 titlul de „Mașina anului 2023” la categoria «Semănat» la Expoziția Internațională pentru Agricultură SIMA desfășurată la Paris. Un juriu internațional format din jurnaliști de la reviste agricole a decis să acorde prestigiosul premiu semănătorii Proceed pentru al doilea an consecutiv.

Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist