RECORD NAȚIONAL SEMĂNARE RAPIȚĂ


23.11.2023

Un nou eveniment major în ceea ce privește semănarea în regim de mare viteză cu echipament Väderstad a avut loc în această toamnă într-o fermă parteneră a Titan Machinery România, respectiv BIOFARM din localitatea Târgu Secuiesc, județul Covasna.

La inițiativa unui angajat al acestei ferme, mecanizator și specialist în operarea echipamentelor agricole, s-a efectuat o lucrare de record în materie de semănat rapiță. Astfel, în doar 24 de ore s-a semănat variabil rapiță pe o suprafață totală de 118,84 ha cu semănătoarea Väderstad Rapid A 600S, cu o lățime de lucru de 6 metri, acționată de un tractor Case IH Magnum 340.

Inițiativa acestei acțiuni fără precedent i-a aparținut lui József Kozma, în vârstă de 32 de ani, unul dintre mecanizatorii acestei ferme agricole. Ideea sa a fost îmbrățișată imediat de proprietarul fermei Biofarm, domnul László Becsek, acest fapt motivându-l și mai mult pe József.

Nimeni, cel puțin din România, nu a mai încercat așa ceva până acum: să semene rapiță în regim de mare viteză, non-stop, timp de 24 de ore. La această încercare a fost folosit un tractor Case IH Magnum 340, care a consumat 955 de litri de motorină în 24 de ore și a trecut fără greșeală testul de performanță.

„Când am ieșit la câmp, rezervorul era plin, adică avea alimentare de 630 de litri de motorină. La ora 11 seara am mai alimentat cu 500 de litri. Am semănat rapiță pe 9 parcele, conducând în total 245 de km, pe o rază de aproximativ 15 kilometri și am semănat rapiță pe 118,84 hectare”, a explicat József Kozma.

Lucrarea a fost efectuată prin aplicare rată variabilă, cu semănătoarea Väderstad Rapid A600S care a avut o viteză medie de 13,5 km/oră, semănând 55 de boabe germinabile pe fiecare m², la o adâncime precisă de 4 cm. Tractorul Case IH Magnum 340 a beneficiat de autoghidare, folosind semnalul de precizie Titan Machinery RTK+ de 2.5 cm. Cultura de rapiță a fost înființată pe o suprafață de teren neirigat, care a fost pregătit în prealabil cu un cultivator, fiind apoi aplicat fertilizant. Această suprafață este împărțită în 9 parcele. 2 dintre parcele au avut sub 300 de metri lungime și cea mai mare parcelă a măsurat 520 m de lungime.

László Becsek a spus: La această lucrare au participat: managerul fermei, doi ingineri agricoli, gestionari și alți angajați (care s-au ocupat de reaprovizionarea cu semințe și combustibil pentru a minimiza timpul de oprire). Ca atare, un total de 14 persoane au participat la experiment. „A fost planificat, am selectat parcelele, și nu doar József, ci toată echipa era acolo 24 de ore din 24”, a explicat proprietarul fermei, care spune că întotdeauna sprijină oamenii îndrăzneți și ambițioși.

József Kozma a mai spus că tractorul s-a oprit doar 17 minute în cele 24 de ore, iar reportofonul nu s-a odihnit prea mult după munca grea. „Am putut dormi în total patru ore pentru că fiica mea a venit acasă și m-a trezit”, a explicat el râzând. Compania i-a răsplătit performanța cu o diplomă și o cupă, precum și un weekend de relaxare și recuperare.

Parametrii lucrării:

  • Lucrare: Semănare rapiță
  • Echipament: Tractor Case IH Magnum 340 semănătoarea Väderstad Rapid A600S
  • Condiții teren: neirigat cu pregătire cu cultivator, suprafață fertilizată
  • Timpul de lucru: 24 de ore
  • Suprafața totală semănată: 118,84 ha
  • Încărcare motor: 67 %
  • Patinaj tractor: 0 %
  • Consum total: 955 litri de motorină
  • Viteza medie de lucru: 13,5 km/h
  • Ghidare echipament: automată cu semnal RTK+ (precizie de 2,5 cm)
  • Rata de semănare: 4-7 kg/ha
  • Adâncimea de semănat:4 cm
  • Densitatea de semănat: 000 b.g./ha =» 55 b.g. /m² (n.r. boabe germinabile)

Titan Machinery România felicită această acțiune unică în țară și se bucură de faptul că fermierii și inginerii au încredere în capacitatea utilajelor Case IH și Väderstad. Vom urmări împreună, cu interes, dezvoltarea în vegetației a acestei culturi de rapiță. Sperăm să fie vreme bună și recolte bogate.

 

Bogdan Constantin
PR & Communication specialist