Fertilizarea variabilă - Proiect Titan Machinery & Bayer


12.04.2024

O nouă etapă a proiectului de agricultură de precizie a costat în lucrarea de fertilizare propriu-zisă a întregii suprafețe pe care urmează să se înființeze cultura de porumb în cadrul celor două ferme pilot.

Luna martie ne-a găsit la ferma Ro-Vithur din județul Arad, unde, împreună cu gazda noastra, dl Alex Ruse, a fost perfectat planul de rată variabilă atât pentru fertilizare cât și pentru semănat. De reținut că rata pentru fertilizare variabilă poate fi realizată atât pe baza cartării agrochimice, cât și ținand cont de curba densităților țintă.

Această lucrare de fertilizare s-a efectuat cu rată variabilă de aplicare a materialului pe bază de uree, cu ajutorul fertilizatorul SULKY X40+ ECONOV, acționat de tractorul Case IH Puma 260 AFS Connect, cu transmisie continuă CVX.

Fertilizatorul Sulky X40+ a folosit hărți de prescripție, necesare aplicării de îngrășământ cu rată variabilă. Pentru a fertiliza cu rată  variabilă a fost nevoie de o hartă finală completă cu cantitatea și conținutul de îngrășământ optimizată pentru fiecare zonă de variație a dozei de îngrășământ în care va germina viitoarea cultură de porumb. Specialiștii Bayer & Titan Machinery au stabilit un obiectiv de producție la hectar pe suprafețele agricole targhetate, împreună cu o recomandare de dozaj specific a îngrășământului pe bază de uree. Hărțile de prescripție au fost create de către inginerii Bayer prin serviciul digital Climate FieldView și aplicate cu ajutorul utilajului de împrăștiere centrifugală SULKY X40+ ECONOV

Fertilizatorul SULKY X40+ Econov a avut ocazia să aplice fertilizant pe o lățime de lucru de 36 de metri, cu o variabilitate de aplicare a materialului de uree cuprinsă între 200 și 254 kg/ha.  În materie de tehnică de împrăștiere a îngrășămintelor, tehnologia Sulky Econov este unică și permite gestionarea formei reale a împrăștierii, sub forma de curbă. Fiecare zonă de distribuție a îngrășămintelor răspândite centrifugal este într-o  forma curbă și nu în linie dreapta, fie că vorbim de întoarceri la capete de rând sau la diferite unghiuri ale colțurilor, acest lucru fiind gestionat de la terminalul ISOBUS (QUARTZ 800). Tehnologia de împrăștiere de care dispune SULKY face posibil un control mai bun al aplicării îngrășământului în zonele de tranziție, zonele în care se recomandă modificările ratei de aplicare. De asemenea, acest sistem permite o economie de până la 15% din cantitatea de îngrășăminte. Altfel spus, sistemul funcționează astfel încât împrăștierea îngrășămintelor să nu se suprapună niciodată, iar dozajul pe fiecare secțiune de aplicare să fie respectat. Ca atare, fiecare metru pătrat din cadul acestei suprafețe pilot a primit cu exactitate cantitatea de uree de care avea nevoie.

În ceea ce privește hările de prescripție cu rată variabilă la semănat, FieldView ne-a ușurat procesul prin analiza automată a zonelor de favorabilitate folosind hărțile satelitare. Tot ce am avut de făcut a fost să indicăm culturile anterioare, permițând astfel sistemului să identifice corect zonele de productivitate. Apoi, pe baza hibridului DEKALB selectat pentru a fi semănat și a altor informații specifice parcelei (cum ar fi producția medie de porumb din ultimii ani), FieldView generează o hartă detaliată de prescripție cu rată variabilă la semănat, cu recomandare de densitate pe fiecare zonă de favorabilitate. Această hartă a fost validată împreună cu inginerii agronimi ai fermei gazdă, după care prescripția a fost exportata pe un stick USB, FieldView furnizând acesta hartă direct în formatul cerut de monitorul tractorului.

În ceea ce privește fertilizarea, am ajustat rata medie a fermei (230 kg uree/ha) conform zonelor de favorabilitate stabilite in prescripția de semănat, corelând densitatea semințelor la semănat cu cantitatea de îngrășământ – unde densitatea a crescut cu 10%, am majorat și doza de fertilizator cu 10%, și reciproc. Astfel, fertilizarea cu rată variabilă în ferma Ro-Vithur s-a făcut cu doze de uree cuprinse între 200 și 254 kg/ha.

În cazul fermei SOMALEX, s-a ținut cont doar de zonele de favorabilitate generate de FieldView, care au la bază hărțile satelitare, rezultatele obținute la cultura porumbului în anii precedenți și randamentul țintit de fermier pentru anul în curs. Astfel, fertilizarea s-a relizat cu o rată fixă în afara pivoților de irigare cu 150 Kg uree/ha și cu 300 kg uree/ha în interiorul ariei de acoperire a pivoților.

_____________________________________

Scopul acestui proiect este de a demonstra eficiența și randamentul tehnologiilor de ultimă generație în perspectiva maximizării fiecărui gram de îngrășământ și a fiecărei semințe de porumb folosită. În cadrul acestui proiect, Titan Machinery și Bayer, vor investi toată experiența acumulată în dezvoltarea tehnologiilor și o vor concretiza prin managementul unei culturi de porumb pe un întreg ciclu de producție, în cadrul celor două ferme pilot: Ro-Vithur/Arad și Somalex/Ialomita.