Väderstad, unul dintre liderii mondiali în prelucrarea solului, semănare și plantare de înaltă precizie, continuă revoluțiile tehnologice din ultimii ani și lansează o versiune cu totul nouă a grapei cu discuri Carrier, în cadrul unei familii de grape distincte denumită Carrier XT 425-625. Ca atare, noul Carrier XT, vine cu o tehnologie unică de reglare automată, hidraulică a unghiului de atac al discurilor, reglare care se efectuează mult mai facil, respectiv din cabina tractorului, în funcție de obiectivul de adâncime dorit.
Mai mult decât atât, acest cultivator este deosebit de versatil, fiecare client având posibilitatea de a echipa această grapă cu o serie largă de tăvălugi, atât în versiune simplă, cât și dublă, dar și de discuri, în funcție de tipologia de sol din zona pe care o exploatează. De asemenea, Carrier XT, care este disponibil în trei lățimi de lucru diferite: 4,25, 5,25 sau 6,25 metri, va putea fi achiziționat fie în varianta remorcată, fie în varianta purtată.
Cum s-a ajuns la această tehnologie? Ei bine, Väderstad a investit foarte mult în cercetare științifică, efectuându-se o multitudine de teste, ajungând astfel la o dispunere perfectă a discului în raport cu solul, astfel încât penetrarea acestuia să se facă optim, fără putere de tracțiune sau consum de combustibil suplimentare și în virtutea unei ulterioare germinații de manual a plantelor. Carrier XT va fi o grapă cu discuri necesară prelucrării primare a solului la viteze foarte mari de lucru. Carrier XT va putea face față tuturor provocărilor versatile ale agriculturii moderne, indiferent de tipologia de sol – de la prelucrarea superficială, până la o încorporare mai profundă.
Discurile sunt produse la fabrica Väderstad Components, sunt compuse din oțel suedez cu cea mai înaltă rezistență V55 și au garanție pe viață. Grapa cu discuri Carrier XT este capabilă să optimizeze performanța decupării la adâncimi mici, sporind în același timp precizia adâncimii la adâncimi de lucru mai mari. „Prin creșterea unghiului discului față de sol, discul își va crește capacitatea de penetrare. Prin modificarea unghiului de înclinare al discului, suprafața decupată este deplasată. Väderstad a investit mult în cercetare pentru a ajusta aceste unghiuri și pentru a maximiza performanța pe teren”, spune Wolfram Hastolz, Manager Cultivatoare la Väderstad.
Ca rezultat, Carrier XT are capacitatea de a optimiza unghiurile de atac al discului la adâncimea sa de lucru. Pentru fermier, acest lucru se vede într-o tăietură completă la o adâncime de lucru mai mică, precum și printr-o excelentă menținere a adâncimii și un flux redus de sol la adâncimi de lucru mai mari. Ambii factori contribuie la reducerea consumului de motorină. Carrier XT poate fi echipat fie cu discul de 450 mm, cu discul TrueCut de 470 mm, fie cu discul CrossCutter ultra superficial. Diametrele discurilor conduc la o operație intensivă de prelucrare a solului.
Noul Carrier XT intră așadar în portofoliul de produse al Titan Machinery România, fermierii având posibilitatea de a-l comanda din acest moment, în limita stocului disponibil. Prin comandă există și opțiunea modelelor purtate(n.r. fără posibilitate de remorcare) cu cadru galvanizat în baie de zinc pentru lucrurile de incorporare a noroiului. De asemenea, vă invităm să regăsiți toate specificațiile tehnice pentru fiecare dintre cele trei modele ale noului Carrier XT 425-625:
____________________________
Väderstad a inventat segmentul de cultivatoare cu discuri compacte. Väderstad a lansat Carrier-ul în 1999 şi a continuat să îl perfecţioneze permanent de atunci. Astăzi este disponibilă o gamă întreagă de mărimi de discuri – de la lucrări ultra-superficiale la 2-3 cm adâncime, la lucrări de încorporare cu până la 16 cm adâncime de lucru.
Oţelul suedez Väderstad V-55 combină un grad înalt de duritate cu rezistenţa mare la şocuri. Comparat cu standardul industriei, duritatea V-55 este împinsă de la 47-48 la HRC55. Beneficiaţi astfel de costuri reduse cu piesele de uzură şi mai puţin timp mort în câmp. Ca rezultat al poziţiei fruntaşe Väderstad în ce priveşte calitatea şi performanţa, compania oferă garanţie pe viaţă pentru discurile de origine.
Fiecare disc este montat individual pe un braţ cu suspensie de cauciuc. Aceasta creşte gradul de penetrare şi conturarea. Din moment ce unealta frontală este montată pe un paralelogram, unghiul corect de lucru este asigurat indiferent de adâncimea de lucru.
Personalul nostru este instruit la Sediul Väderstad din Suedia și este pregătit să vă ofere tot sprijinul de specialitate necesar. Află mai multe informații de la reprezentanții Titan Machinery. Accesează link-ul de mai jos, respectiv punctul de lucru din țară cel mai apropiat de dumneavoastră pentru a găsi reprezentantul de vânzări!
Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist