Economist cu jumătate de secol de experiență în agricultură


30.09.2022

         Campania de toamnă din acest an se desfășoară sub auspiciile unui an complicat și dur pentru fermierii din România și atrage elaborarea unor calcule temeinice pentru anii care vin, calcule făcute de fiecare fermier în parte. „Nu este deloc ușor să fii fermier” spune domnul Adrian Alexa, un agricultor din județul Neamț cu o experiență vastă de peste 50 de ani în acest sector de activitate.

Nemțean autentic, născut și crescut la poalele Carpaților Orientali, domnia sa și-a dedicat întreaga viață profesională slujind pământul din această zonă. În urmă cu aproape 30 de ani a înființat împreună cu prietenul său, dl. Inginer Agronom Apetrei Ioan, o fermă vegetală, pe care au condus-o împreună spre cele mai înalte culmi ale succesului.

Calm și calculat pe de o parte și deosebit de ambițios pe de altă parte, domnul Adrian Alexa a primit în ferma sa SC Tehnoind SRL din localitatea Ștefan Cel Mare, județul Neamț, echipa de comunicare a Titan Machinery România, cu care a împărtășit o serie te amintiri, dar și planuri din prezent ale fermei pe care o administrează cu atâta pasiune.

_________________________________________________

Reporter: Care este povestea dumneavoastră, respectiv povestea acestei ferme? Sunteți un fermier cu state vechi, un fermier cu foarte multă experiență aici în zonă. Când ați început să faceți agricultura? Este o tradiție din familie, sau o pasiune care s-a născut între timp?

Adrian Alexa: Această pasiune a început în școala tehnică din municipiul Roman pe care am terminat-o în 1968 cu specializarea contabilitate. Atunci am început această pasiune pentru agricultură. Pe vremurile acelea, la școlile tehnice se studiau foarte multe discipline cu specific tehnic, respectiv cultura plantelor, cultura horticolă, culturi furajere, mașini agricole, tractoare, semănători și toată gama de utilaje agricole.

Toate aceste discipline erau în programa săptămânală de studiu, iar acest ciclu de instruire a durat patru ani, cu examene de absolvire în fiecare an. Drept urmare erau niște școli foarte apreciate în acea perioadă. În familie nu am avut tangențe cu agricultura mare. Familia mea cultiva strict pentru nevoile gospodăriei: porumb, cartofi și aveam câteva animale domestice, dar cam atât.

Am început să lucrez în agricultură de la 1 august 1968, iar astăzi am ajuns să am 54 de ani de experiență. Am lucrat la CAP-ul din Piatra Neamț având funcția de Contabil Șef, apoi am intrat conform repartizării Partidului Comunist la Direcția Agricolă Neamț, contrar dorinței mele. Apoi am ajuns Director Plan Economic, iar acolo m-a prins și revoluția.

"Anul acesta am cumpărat utilaje prin credite de aproximativ 540.000 de euro"

Reporter: Cum au evoluat lucrurile pentru dumneavoastră după revoluție?

Adrian Alexa: În 1994, pe când aveam 26 de ani de experiență în agricultură, am înființat împreună cu domnul Inginer Agronom Apetrei Ioan această unitate agricolă. Am luat un vechi CAP de aici din zonă, care nu avea nimic, decât niște grajduri dărăpănate și am început de la prima lopată, apoi primul tractor, urmat de prima semănătoare, prima combină, am început cu cultura mare și am continuat până astăzi. De atunci ne-am modernizat constant.

Am început cu câteva hectare de teren, apoi am tot adunat teren în arendă în jurul fermei. Am avut la început 15-20 de hectare de la care ne-am extins până la 1500 de hectare. Am rotit mai multe tipuri de culturi, iar în momentul de față avem porumb 600 ha (din care 180 de hectare reprezintă lot semincer) grâu 450 ha (din care 150 reprezintă lot semincer) cu floarea-soarelui, cu sfeclă, cu cartofi, orz, rapiță peste 200 ha. Încărcăm întreaga suprafață astfel încât să putem face o rotație corespunzătoare pentru a putea avea câtuși de puțin o garanție că dacă nu ai rezultate la una, ai mai multe șanse la cealaltă.

Reporter: Culturile dumneavoastră sunt asigurate?

Adrian Alexa: În ceea ce privește investițiile, noi asigurăm culturile, numai seceta nu o putem asigura pentru că asiguratorii nu permit acest lucru, dar la celelalte calamități sunt asigurate. Nici banca nu-ți dă voie să iei credite dacă nu ai asigurate culturile.

La ora actuală am luat un credit pentru producție, un credit pentru investiție, facem totul prin credite. Fără doar și poate am beneficiat de anumite fonduri europene pentru proiecte care s-au desfășurat pe SAPARD și ulterior FADR și AFIR, am construit niște spații de depozitare de cca. 6000 de tone pe un proiect european, am mai cumpărat și niște utilaje, dar marea gamă de utilaje am făcut-o din fondurile proprii. Anul acesta am cumpărat utilaje prin credite de aproximativ 540.000 de euro.

 

„Noi suntem sectorul din economie care băgăm efectiv banii în pământ și apoi stăm și așteptăm și ne întrebăm dacă îi mai scoatem vreodată”

Reporter: Cu ce fel de utilaje ați început afacerea și cum a evoluat aceasta pe parcurs?

Adrian Alexa: Primele utilaje au fost tractoarele românești U 650. Am făcut atunci un credit și am luat 7 astfel de tractoare cu pluguri românești, semănători, etc. Ulterior au pătruns pe piață firmele străine mari. Nu știu cât de bine este acest lucru, însă un tractor U 650 îl trăgeai pe marginea tarlalei și îl repara orice fel de mecanizator cu ceea ce avea el la îndemână. Acum, dacă s-a stricat tractorul trebuie să vină componenta din Germania, sau din Austria, Franța etc. Deci sunt și părți bune și părți mai puțin bune. 

Costurile sunt foarte mari, și te gândești de mai multe ori înainte să cumperi o combină de 400.000. Te gândești în cât timp o amortizezi și ce producție ar trebui să faci în acest timp. Diferența este foarte mare. Foarte multă lume se întreabă dacă ai obținut producții bune. Acest lucru nu se poate face fără utilaje performante, dar și efortul este pe măsură, foarte mare. Și dai peste un an ca acesta, cu secetă, un an distrugător și pentru sănătate și pentru agricultură.

Reporter: Credeți că este agricultura din România o afacere riscantă?

Adrian Alexa: Noi suntem sectorul din economie care băgăm banii în pământ, îi bagi efectiv în pământ și stai, stai și te întrebi dacă îi vei putea scoate pentru a-ți plăti datoriile la bancă sau nu îi vei mai scoate. Dacă cumpăr orice materie primă pentru a o procesa și a o vinde ulterior, am asigurată recuperarea efortului financiar, pe când în agricultură ai băgat banii în pământ și este posibil să nu scoți nimic. Pe lângă investițiile în lucrările efectuate, utilaje, ș.a.m.d., mai este și motorina scumpă, semințele scumpe, fertilizant, îngrășăminte, erbicide, fungicide, manoperă etc.

Pe de altă parte, toți furnizorii de materiale necesare culturilor agricole, dar și statul, au investiția asigurată. Însă, fermierul este singurul cu recuperarea investiției supusă hazardului. Toată lumea spune că agricultura este un business din care poți câștiga bani, însă aceasta reprezintă asigurarea alimentației și trebuie să fie primordială în tot ceea ce se întreprinde în lume.

Reporter: Cum a fost vremea în această zonă în ultimii 5 ani? Aveți și sisteme de irigații?

Adrian Alexa: Vremea în ultimii 5 ani a fost în medie deficitară în ceea ce privește nevoia de apă, dar în acest an a fost cel mai rău. A fost și acum 2-3 ani o secetă, dar nu ca în acest an, pentru că avem o secetă cumplită.

Avem sisteme de irigații la suprafețele cu lot semincer, dar pentru asta am forat la peste 100 de metri adâncime, pentru că nu avem altă sursă de apă. Acest lucru l-am reușit cu niște eforturi financiare foarte mari, pentru că energia electrică nu este în zonă și este nevoie de consum de motorină și este extrem de costisitor. Dar altfel nu se poate face irigare, iar pentru hibridare este nevoie neapărat de apă.

„Fertilizatorul Sulky X40+ ECONOV este o investiție pe care am făcut-o în special pentru a economisi cantitatea de îngrășăminte”

Reporter: Cu ce tip de semințe înființați fiecare cultură și cum descrieți producția de grâu din acest an?

Adrian Alexa: Lucrăm la grâu atât cu cu soiuri românești, cât și cu soiuri din import și pot să spun că suntem mulțumiți. La porumb lucrăm cu firmele consacrate de pe piața de semințe și am avut rezultate bune. De aceea am decis să producem și sămânță pentru acestea.

Producția de grâu nu a fost la nivelul cheltuielilor din acest sezon 2021-2022. Îngrășămintele și celelalte materiale au costat enorm. La grâu nu am avut mai mult de 4 tone la hectar, dar costurile de producție au fost foarte mari.

La fel și la celelalte culturi. În acest moment cultura de porumb este deficitară, nu are apă. Dacă facem 5-6 tone suntem în pierdere. La recoltat nu se intră mai devreme de 15 septembrie. Bine ar fi fost să vină vreo ploaie sau două, să ne mai salveze.

Reporter: Când ați început colaborarea cu Titan Machinery? În ce an și cum a evoluat această colaborare?

Adrian Alexa: Cu Titan Machinery am început de mulți ani colaborarea. Am achiziționat foarte multe utilaje de la Titan Machinery. Îl cunosc pe domnul Manfred (n.r. Manfred Spendier, Managing Director Titan Machinery România), pe doamna Melania (n.r. Melania Ungureanu, Director Titan Machinery România), cu care am o relație foarte bună.

Am colaborat foarte bine, avem o varietate de utilaje Case IH: Magnum 280, Farmall 105 A. Am achiziționat de asemenea, semănătorile Väderstad Tempo F8 și Väderstad Rapid 400 C cu care semănăm toate culturile, am achiziționat un fertilizator Sulky X 40+, cu ECONOV. Dar primul utilaj a fost un tractor Case IH Maxxum 140.

Reporter: Aplicați tehnologia de fertilizare cu rată variabilă ECONOV?

Adrian Alexa: Fertilizatorul Sulky X40+ ECONOV este o investiție pe care am făcut-o în special pentru a economisi cantitatea de îngrășăminte chimice pe care le aplicăm la hectar. Mașina asta poate aplica cu rată variabilă, adică exact cât are nevoie solul, dar mai ales unde are nevoie. Noi facem cartare agrochimică, studiul solului cu mostre de sol luate din câmp, facem hărți cu structură, textură și nevoile de îngrășământ pentru întreaga suprafața, în funcție de culturile pe care le înființăm.

Aplicăm întreaga tehnologie de fertilizare cu rată variabilă ca la carte cu Sulky X 40+ cu ECONOV și rezultatele se văd. Fertilizarea aceasta o facem urmărind obiectivele pe care ne dorim să le atingem, respectiv producții bune cu investiții optimizate, evitând risipa de bani.

 

„Noi suntem oameni muncitori, nu ne-am făcut vile și palate, nu am făcut vacanțe scumpe, nu trăim în lux”

Reporter: Cum apreciați tractoarele Case IH?

Adrian Alexa: Tractoarele sunt aproape de vârf tehnologic, sunt tractoare bune, îți faci treaba bine cu ele. Sunt tractoare solide, rezistente și care au multă tehnologie. De aceea le-am și ales. Să ne facem bine și repede treaba cu ele, fără să fie nevoie de multă întreținere, sau de investiții suplimentare. Eu cred că sunt printre cele mai bune. De mentenanța utilajelor și de coordonarea utilajelor și a oamenilor în câmp se ocupă partenerul și prietenul meu, domnul Inginer Apetrei.

Noi suntem oameni muncitori. Nu ne-am făcut vile și palate, nu am făcut vacanțe scumpe, nu trăim în lux. Muncim și ne rugăm să plouă, sau să nu stăm în ploaie și să așteptăm să vedem dacă mai avem timp să recoltăm ș.a.m.d. Nicio bancă nu îți dă nimic până nu ai pus garanția. După ce ai pus garanția îți poți amaneta si clanța de la poartă.

Reporter: În ceea ce privește semănătorile Vaderstad?

Adrian Alexa: Sunt scule foarte bune, au o precizie foarte bună și își oferă încrederea că nu mai pierzi bani. Cu aceste semănători ai garanția că ai făcut o investiție bună, sigură. Îți oferă o uniformitate a culturii, un start în vegetație așa cum trebuie și apoi productivitate. Pentru noi era neapărat necesar să luăm aceste semănători.

„Sunt de acord să-i ajutăm pe ucraineni, dar acest ajutor nu trebuie să fie în direcția de a ne distruge pe noi”

Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery din această zonă.

Adrian Alexa: Cu domnul Cristi (n.r. Cristian Dabija, Manager de Zonă Titan Machinery România) am o relație foarte bună. Îmi răspunde de fiecare dată la telefon, mă ajută de fiecare dată când este nevoie. Îmi plac oamenii de cuvânt, oamenii care se impun prin respect și care comunică. Nu au fost probleme nici cu echipele de service, totul a fost în regulă.

Reporter: Planuri de viitor?

Adrian Alexa: Practic în momentul de față nu dorim să ne mai extindem suprafața. Ne luptăm să rămânem cu aceeași suprafață. Mai mult, noi suntem în situația de a cumpăra din terenul pe care îl lucrăm pentru a rămâne compact și a evita parcelarea lui. Pentru că dacă terenul va fi discontinuu, atunci nici investițiile în utilaje nu vor mai fi eficiente. Pentru a rămâne cu această suprafață, noi fermierii am recurs la schimb de parcele între noi.

Reporter: Cum descrieți situația prețurilor la cerealele recoltate, având în vedere contextul geo-politic de la Marea Neagra?

Adrian Alexa: Eu sunt deosebit de empatic cu poporul ucrainean care suferă. Războiul e un lucru care nu ar mai trebui să se întâmple niciodată, nici măcar prin minte nu ar trebui să-i mai treacă cuiva să mai facă război astăzi. Sunt alături de ei cu sufletul, dar nu știu dacă de aceeași empatie și ajutor am fi avut parte și noi dacă am fi fost în locul lor. Fără doar și poate sunt de acord să-i ajutăm, dar acest ajutor nu trebuie să fie în direcția de a ne distruge pe noi. Vedeți, prețurile acestea pe care le impun, toată infrastructura de transport din Ucraina concentrată către porturile de la Galați si Constanta, sunt lucruri care pe de-o parte ne afectează la capacitatea de livrare a producției obținute de noi și pe de altă parte, ei le oferă și la niște prețuri care nouă ne creează o concurență fantastică.

Spre deosebire de costurile pe care le avem noi la producție, la ei sunt mult mai ieftine. Este bine-cunoscut faptul că ei au fost și sunt mari furnizori de îngrășăminte chimice, ierbicide, pesticide, etc. La ei motorina este la un cu totul alt preț, mult mai ieftină, apoi partea de utilaje la fel, mai ales că ei au foarte multe utilaje rezistente, bune, cu consum mai mare de combustibil, dar la ei nu se pune problema consumului.

La ei utilajele sunt mult mai ieftine, dar și mult mai fiabile pentru că nu au făcut niciun rabat de la materialele din care sunt construite aceste utilaje. La noi dacă ai lucrat 30 de ha nu mai rămâne același fier de plug. Din toate aceste cauze ei au niște costuri de producție mult mai mici față de noi și îți permit să vândă producția mai ieftin, creându-ne o concurență total neloială.

 

Reportaj realizat de Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist